Str. Mihail Kogalniceanu nr. 39

Scoala gimnaziala Colonel Constantin Langa

Viziunea USR pentru localitatea Uricani

Cândva, Uricani a fost o comună de sine stătătoare. Comuniştii au creat comuna Miroslava, prin unirea fostelor comune Corneşti şi Uricani. Satul Miroslava fiind cumva la mijlocul distanţei dintre ele a dat denumirea comunei noi. Există un document la arhivele statului care atestă existenţa acestei comune încă de pe vremea domnitorului Miron Barnovschi care ar fi donat ceva teren de prin aceste locuri către mănăstirea Sihăstria.

Un astfel de document se numea „uric”, de unde şi denumirea satului Uricani. Respectivele terenuri se pretau foarte bine la viticultură, dealurile de aici fiind foarte favorabile unui soi de vin roşu – „Feteasca Neagră de Uricani”, despre care vorbea atât de frumos Păstorel Teodoreanu. Acest vin, la 1903 la expoziţia universală de la Paris a fost premiat cu aur.

Din păcate, după cele două războaie şi tăvălugul comunist, butucii de fetească neagră au dispărut. Odată cu ei şi vinul.
Mai sunt câteva hectare de vie, dar strugurii produşi acolo sunt de o calitate mediocră. Dan Niţă a preluat via şi după cum puteţi constata şi singuri face o poşircă de vin pe care o vinde cu 10 lei sticla, la taraba din Miroslava, din staţia de autobuz.

Trebuie spus că familia Niţă este din Uricani.

Există o asociaţie „Fiii satului Uricani”, care desfăşoară activităţi culturale şi merită încurajată.

USR PLUS va realiza următoarele proiecte în Uricani:

* Refacerea tradiției cultivării strugurilor de Fetească Neagră prin realizarea unei asociații la Uricani care să reia cultivarea și producerea celebrului vin.

* Reabilitarea căminului cultural care e părăginit şi impropriu desfăşurării de activităţi. Actualmente acolo s-a mutat efectiv o familie de oameni care locuieşte acolo şi îşi întinde rufele la uscat la doi paşi de un monument închinat eroilor;

* Redeschiderea drumului care trece prin spatele SC Antibiotice SA, oprit circulaţiei de către Prefectură în urmă cu nişte ani, ca urmare a unui accident oribil cu morţi, la trecerea la nivel cu calea ferată. Acea trecere nu este prevăzută cu barieră, are doar atenţionare luminoasă şi semna sonor. Regionala CFR Iaşi nu vrea să facă acea barieră motivând că ar fi prea mari costurile – la fel ca şi în cazul trecerii la nivel cu calea ferată de pe drumul Brătuleni – E 583, prin faţă la Delphi;

* La fel ca peste tot în comună, străzile din Uricani, îndeosebi cele dinspre deal, au fost făcute prost, fără trotuar.

* Drumul de centură trece prin mijlocul satului, restricţiile de viteză nu sunt respectate. Din această cauză a existat chiar şi un acident mortal, soţia unui fost consilier local (Costel Mertic) fiind spulberată de un şofer neatent. Oamenii cer limitatoare de viteză în localitate.

* Drumul care porneşte de la cimitir şi face legătura cu satul Găureni şi Miroslava Vale trebuie asfaltat.

* Oamenii solicită un transport public de călători care să respecte orarul. Înfiinţarea unui transport local ar rezolva problema.

* Pădurea de la Uricani – rezervaţie de stejari argintii – este monument al naturii, protejat prin lege. Aici se poate amenaja un traseu pentru biciclişti pasionaţi de mountain-bike. A fost improvizat ceva în acest sens în urmă cu nişte ani, dar proiectul a rămas în aer. Veneau biciclişti de peste tot. Acum nu mai vin.

* Satul Uricani mai dispune de un al monument al naturii protejat prin lege, o rezervaţie de stepă numită „Valea lui David”. Aici ar trăi o specie endemică de vipere, unică în lume – vipera ursinii sau vipera moldavica. Fiind foarte aproape de oraş există pericolul ca această rezervaţie să dispară înghiţită de dezvoltări imobiliare. Acest soi de viperă nu prezintă pericol pentru om. Rezervaţia poate fi protejată mai bine şi ar putea fi pusă în valoare pentru potenţialul său turistic, la fel ca şi pădurea de stejari argintii.  

Distribuie mai departe și susține-ne!