Str. Mihail Kogalniceanu nr. 39

Scoala gimnaziala Colonel Constantin Langa

Viziunea USR pentru localitatea Valea Ursului

Situat în imediata vecinătate a pădurii Uricani şi în prelungirea satului Miroslava, spre Voineşti, satul Valea Ursului a devenit locul preferat de ieşeni pentru a-şi face o casă departe de zgomotul oraşului, la aer curat şi linişte, dar în egală măsură aproape de Iaşi, datorită centurii care porneşte din drumul european, trece prin rond Valea Ursului şi se închide la DN 28 Iaşi – Ciurea – Grajduri – Scânteia.

Terenurile din Valea Ursului au fost fragmentate şi vândute. Cei mai mulţi dintre proprietari au avut grijă să-şi pună gard până la limita proprietăţii, ceea ce avut drept consecinţă apariţia străzilor înguste, fără trotuare, cele mai multe dintre ele fiind proprietăţi private care nu pot fi preluate de primărie pentru a fi asfaltate.

Propunerile USR PLUS Miroslava pentru Valea Ursului:

* Preluarea în domeniul public în vederea asfaltării a drumurilor private care se pot asfalta la dimensiunea corectă, impusă de lege. Concomitent cu asfaltarea, vom extinde reţeaua de iluminat public;

* Realizarea trotuarului la drumul principal şi vom amenaja spaţii de joacă pentru copii.

* Noul PUG pentru această zonă nu va mai permite drumuri mai înguste de 9 m;

* Zona de pădure – care e rezervaţie naturală – va fi amenajată şi pusă în valoare în aşa fel încât să fie păstrată curăţenia. În colaborare cu fondul silvic vom stabili termenii acestor amenajări astfel încât să devină un loc de promenadă şi recreere pentru locuitorii din zonă;

* Compania de transport public local va fi organizată astfel încât şi locuitorii din Valea Ursului să se poată deplasa în comună sau spre oraş la costuri rezonabile. Vom amenaja staţiile, cu alveole, în aşa fel încât traficul pe DJ 248 A să nu fie perturbat ori de câte ori autobuzul opreşte ca să preia călători;

* Asfaltarea drumul care face legătura directă cu satul Proselnici, prin dreptul unităţii militare;

* Vom contribui la reabilitarea exteriorului bisericii din localitate, care s-a degradat în timp şi vom extinde cimitirul.

 

Distribuie mai departe și susține-ne!